Episodul Tarom și cum e cu avioanele în 2024
- By sori
- -
Bună, sunt Sori Țigăeru și, chiar dacă te-ai abonat la acest newsletter pentru a primi ofertele călătoriilor pe care le organizez, vreau să te anunț că, pe lângă acestea, noi mai abordăm și alte subiecte de discuții pe aici. Adică azi avem sfaturi despre cum să îți păstrezi, atât cât se poate, o impresie bună asupra ideii de a călători, fie singur, cu familia sau, așa cum o facem noi de 7 ani încoace, în gașcă veselă, desigur. Înainte de a începe, simt că ar trebui să mă prezint un pic. Cât să nu te plictisesc. Ce mă face să pot scrie despre acest subiect al siguranței în călătorie, este că am vreo 20 și ceva de ani de când călătoresc singură. Inițial și, din când în când, singură, dar și alături de oameni, pentru că acesta îmi e job-ul, să-i organizez și să-i însoțesc în aventurile noastre din lumea mare. Nu știu totul despre călătorie și nici nu am pretenția asta. Am călătorit singură pe majoritatea continentelor încă de pe la 18-20 ani și de atunci nu m-am mai oprit. Pe vremea aceea nu existau atât de multe probleme ca acum. Lipsa personalului de zbor ar fi putut părea un paradox incredibil în vremurile când toți voiam să fim ba piloți, ba însoțitori de zbor sau, cine avea noroc, chiar controlor de trafic aerian. Exceptând cazurile rare și izolate, condițiile meteo erau previzibile și constante, nu ca acum când o furtună poate decala zile întregi de zboruri. Iar asta se întâmplă în 2024, pe timp de vară, aproape lunar. Nu știu ce să mai zic și despre ce-o fi pe la iarnă. Ne-au anulat zborul Amsterdam – București. Nu știu ce se întâmplă. Ce fac? Zilele trecute, în urma cascadoriei făcute de Tarom, anularea a 52 din 88 de zboruri regulate, o prietenă mi-a dat un mesaj cu doar câteva cuvinte foarte simple, la care un răspuns venea să fie destul de greu de oferit și-l dau acum, scriind acest text. Se întâmpla că piloții Tarom n-au mai venit la muncă. Adică, mai pe românește, cum să fii Houdini și să faci să dispară rapid 1 milion de Euro dintr-un buget care era, oricum, deja schizoid. S-au declarat inapți de zbor, prin urmare lumea a rămas pe loc, cu uimirea pe față și gaura-n buzunar. Cu sau fără aer condiționat în aeroporturi, am primit iar un “kind reminder” românesc. Apoi călătorilor li s-a pus la dispoziție un număr de telefon la care au fost rugați să sune. Și acum să vorbim cifre: 52 de zboruri înseamnă aprox. 5000 de pasageri. Faceți voi matematica în timp ce eu îmi imaginez linia aia telefonică explodând? Bine. Ce e de făcut, atunci, că asta m-a întrebat și prietena mea. Păi, primul și primul lucru pe care-l faci e sa te apuci să-ți analizezi nevoile și apoi ai opțiuni: fiind companie de linie, Tarom trebuia să te aloce pe alte zboruri (probabil că vor fi cu conexiuni și ziua următoare), așa ca ori aștepți asta, ori îți cumperi alt bilet de avion spre casă. Sau, cum ar zice românașul nostru, “dupe posibilități”. Al doilea lucru care trebuie făcut este să-ți educi așteptările. Știu, e dur ce urmează să zic și nu prea ne convine, însă zburatul și călătoritul, în 2024, au devenit relative și nu la fel de bătute-n cuie precum am fost noi învățați pre pandemie. Iar asta se identifică la nivel global, că stai liniștit/ă, nu suntem unica țară cu probleme-n aviația locală. Mai ales vara. Si mai e o soluție pe care mulți o trecem cu vederea, inclusiv eu, care am agenție de turism și se presupune că visez regulile nescrise ale călătoriei: asigurările de călătorie, atât de puternic recomandate, dar nimeni nu le bagă în seamă. Ele îți pot salva portofelul. Și somnul. Ce trebuie să reținem din episodul Tarom? Chiar dacă ai plătit, e posibil să nu zbori pentru că N luate câte K motive. Unde N pot fi, pe rând sau concomitent, o grevă, o furtună sau un overbooking în fața căruia chiar nu mai ai ce să faci, indiferent câte locuri în avioanele low-cost ai plătit tu la check in. Overbooking-ul este o practică legală și atât. N-ai ce să-i faci. Bunul Bob Dylan spunea prin 1964 ca “the times, they are a changin’”, iar noi va trebui să înțelegem asta și să ne planificăm viețile cu o marjă de variabilitate. Sunt Sori Țigăeru și, dacă mai vrei să citești sau să visezi cu ochii deschiși, te invit pe www.haicusori.com. Travel for the story!
3 motive esențiale pentru care să ajungi la aeroport mai repede
- By oana
- -
Ai câteva minute să vorbim despre domnul nostru… Nu. Vreau, de fapt, să vorbim despre de ce e bine să ajungi mai repede la aeroport sau drama oricărui om care are zbor și se gândește că trebuie să-și pună ceasurile, telefoanele, prietenii, vecinii și animalele din dotare să sune, ca să nu rateze decolarea. Da chiar, ai observat cât de greu este să calculezi înapoi în timp ora la care trebuie să fii în aeroport? Mereu m-am amuzat pe treaba asta. Ok, zborul e la 12. Deci minus 1h e 11 minus 2h e 10 minus drumul de acasă la aeroport, hai 09:30 …ăăă, minus 1h și pentru bagaj hai să mă trezesc pe la 7 AM, de fapt. Și la aeroport ce am de făcut? Să beau o cafeluță înainte de coada de la check-in, aia am de făcut, of, că am și bagaj de lăsat. Apoi controlul la securitate, găsitul porții și câte și mai câte. Atunci sunt, de fapt, 3 ore suficiente pentru a fi în siguranță când ajungi la aeroport sau este pur și simplu un mit? Bine, noi știm deja ce a schimbat pandemia, că am tot văzut pe la știri. Apoi ne-a cam ajuns tuturor cât am stat în casă și atunci când s-a dat liberul cel mult așteptat, aeroporturile erau și încă sunt, adeseori, la capacitate maximă. Și uite aici primul motiv și fix de asta este bine să ajungi cu 3h înainte. Pentru că sunt cozi. De la check-in, la securitate, la toaletă sau la cumpărat apă plată de la dozator și covrig de la căruciorul galben (nu te face că nu-l știi), e plin de cozi peste tot. Zilele trecute eram pe aeroport în Madrid și stăteam la poarta de la care urma să mă îmbarc într-un drăguț avion spre casă. Eram acolo cu toții, unii pe scaune și ceilalți, fără noroc, pe jos, așteptând să ne îmbarcăm. Mai aveam vreo 45 de minute când unul dintre călători a spus ca s-a schimbat poarta. Niciun anunț, niciun reprezentant al companiei, nimeni, nimic. Doar un călător care, din întâmplare, văzuse pe tabelă că poarta noastră era, deodată, în celălalt capăt al terminalului. Iată alt motiv pentru care ai nevoie de timp în aeroporturile mari ale lui 2024. Să poți ajunge acolo unde ai nevoie în caz că ei se hotărăsc că tu ai nevoie de-un roadtrip mic prin aeroportul lor. Hai să clarificăm lucrurile Treaba asta cu 3h depinde de aeroport și de compania aeriană cu care călătorești, așa că verifică întotdeauna cu ei pentru a fi sigur. Și mai e o chestie pe care unii dintre noi încă nu o luăm în seamă și e foarte periculoasă. Despre aglomerația rutieră am venit să vă vorbesc, da. Păi numai din acest motiv ar trebui să-ți iei 1h în plus la programul alocat pentru ajunsul la aeroport. Vreme proastă, se lucrează pe șosele, autobuzele întârzie, bașca îți calci pe suflet și (chiar dacă ai scuipat peste umăr de 3 ori) te întorci din drum pentru că ai uitat să-ți iei ochelarii de soare. Însă poți evita toate acestea dacă scoți telefonul din dotare și pui un waze mic să lucreze pentru tine și să-ți arate calea cea dreaptă, dar și cât va dura totul. Concluzii În final îți pot spune că există doi factori pe care companiile aeriene îi folosesc pentru a-și determina recomandările. Primul este timpul necesar unui bagaj de cală să ajungă de la ghișeu la avion. Al doilea este cât durează un pasager să ajungă de la check-in la poarta de îmbarcare. Companiile aeriene au o groază de material pe care să-l studieze, căci văd o mulțime de pasageri care le oferă un set uriaș de date pe care să se bazeze cu acești timpi. Se pare că timpul total dintre cei doi factori a variat de-a lungul timpului, însă ei au rămas egali unul cu celălalt de-a lungul timpului. Eu zic să facem așa: mai bine să ai de unde aștepta, decât să fie nevoie să te grăbești și să-ți crească bpm-ul la 220 că pierzi avionul, nu?
Sori, un bonus pentru Genova
- By soriadmin
- -
Și nici măcar vântul n-a bătut în ăia 3 km. Dar în gară, da. E mișto să ai un motiv deosebit pentru o călătorie. Te simți copilăros. Bine, deosebit și nu prea, că am spus unor prieteni de ce vreau musai la Genova. Și s-a râs. A fost o inspirație de moment, acel fel de inspirație de care am învățat să ascult încă de mică. Sunt în gara din Sori, Italia, stau pe o bancă și scriu. Da, ați citit bine, există Sori, orașul. Cu trenul personal de la Genova, în doar 28 minute și vreo 7 opriri, ajungi la acest mic paradis. Sori e un fel de 5Terre, dar fără turiștii aferenți. E un hidden gem și o mare baftă. Am făcut peste 10k pași sub un soare de parcă știau că vin și am găsit plajă pe care oamenii, la 12 grade, stăteau în costum de baie. Și clădiri colorate și terase cu vederi sublime. Și străduțe înguste care aveau, în capătul dinspre plajă, biserici în peretele cărora niște puști băteau mingea. Malul din est al orașului se termina cu o stâncă cum n-am mai văzut. Chiar m-am întrebat dacă acolo locuiește cineva. Dacă ar fi să fie, ar veni acasă doar cu barca pe care ar parca-o la scara construită în stâncă. M-am dus apoi să caut o plăcuța cu numele, așa că am prestat niște pași, cum altfel decât în sus, pe coastă. La un moment dat m-am oprit și am întrebat niște fete cam cât ar mai fi până la ieșirea din oraș. Măcar aproximativ. Norocul meu au fost fetele ălea, zău. Mi-au zis că ieșisem deja de vreo 3 km din Sori și mă apropiam, vertiginos mă apropiam eu, de Recco. Gump ar fi fost mândru. Dar eu pierdusem șirul curților și caselor pozate. Arătau de parcă la fiecare număr locuia câte o prințesă, așteptând să vină barca, poate cu unul sau mai mulți pețitori. Aș fi vrut să am o aplicație instalată în căpușorul ăsta al meu, astfel încât să înregistreze toate gândurile pe care le-am avut când am ajuns aici. Și tot mult mi-a plăcut gara din Sori, unde am stat pe peron o oră și m-a bătut vântul trenurilor înclinate care treceau paralel și în același timp din ambele sensuri. Și tot gara, draga de ea, mi-a oferit și poza cu plăcuța la care n-am ajuns. Iar în tren m-am uitat cum o fată semi surdă le învăța limbajul semnelor pe prietenele ei. Încă mai bătea soarele și, câteodată, se făcea umbră pe fața ei tăcută și foarte expresivă. Nu mai sunt acolo, cred că v-ați prins. Că de aia aș fi vrut aplicația aia. Să opresc și să nu uit. A fost Sori în Sori. PONT! Toată coasta merită călătorită, I promise! Din gara centrală din Genova sunt trenuri din oră în oră și costă cam 3 euro. Îți recomand sa te oprești și la Nervi pentru o cafea cu vedere la marea Mediterană!
