E mișto să ai un motiv deosebit pentru o călătorie. Te simți copilăros. Bine, deosebit și nu prea, că am spus unor prieteni de ce vreau musai la Genova. Și s-a râs. A fost o inspirație de moment, acel fel de inspirație de care am învățat să ascult încă de mică. Sunt în gara din Sori, Italia, stau pe o bancă și scriu. Da, ați citit bine, există Sori, orașul. Cu trenul personal de la Genova, în doar 28 minute și vreo 7 opriri, ajungi la acest mic paradis. Sori e un fel de 5Terre, dar fără turiștii aferenți. E un hidden gem și o mare baftă. Am făcut peste 10k pași sub un soare de parcă știau că vin și am găsit plajă pe care oamenii, la 12 grade, stăteau în costum de baie. Și clădiri colorate și terase cu vederi sublime. Și străduțe înguste care aveau, în capătul dinspre plajă, biserici în peretele cărora niște puști băteau mingea. Malul din est al orașului se termina cu o stâncă cum n-am mai văzut. Chiar m-am întrebat dacă acolo locuiește cineva. Dacă ar fi să fie, ar veni acasă doar cu barca pe care ar parca-o la scara construită în stâncă.

M-am dus apoi să caut o plăcuța cu numele, așa că am prestat niște pași, cum altfel decât în sus, pe coastă. La un moment dat m-am oprit și am întrebat niște fete cam cât ar mai fi până la ieșirea din oraș. Măcar aproximativ. Norocul meu au fost fetele ălea, zău. Mi-au zis că ieșisem deja de vreo 3 km din Sori și mă apropiam, vertiginos mă apropiam eu, de Recco. Gump ar fi fost mândru. Dar eu pierdusem șirul curților și caselor pozate. Arătau de parcă la fiecare număr locuia câte o prințesă, așteptând să vină barca, poate cu unul sau mai mulți pețitori.

Aș fi vrut să am o aplicație instalată în căpușorul ăsta al meu, astfel încât să înregistreze toate gândurile pe care le-am avut când am ajuns aici. Și tot mult mi-a plăcut gara din Sori, unde am stat pe peron o oră și m-a bătut vântul trenurilor înclinate care treceau paralel și în același timp din ambele sensuri. Și tot gara, draga de ea, mi-a oferit și poza cu plăcuța la care n-am ajuns. Iar în tren m-am uitat cum o fată semi surdă le învăța limbajul semnelor pe prietenele ei. Încă mai bătea soarele și, câteodată, se făcea umbră pe fața ei tăcută și foarte expresivă.

Nu mai sunt acolo, cred că v-ați prins. Că de aia aș fi vrut aplicația aia. Să opresc și să nu uit. A fost Sori în Sori.

PONT! Toată coasta merită călătorită, I promise! Din gara centrală din Genova sunt trenuri din oră în oră și costă cam 3 euro. Îți recomand sa te oprești și la Nervi pentru o cafea cu vedere la marea Mediterană!