Spitalul Caritas – povestea bolii artistice

Am, aproximativ, o săptămână de când mă tot învârt și mă coiesc, mai pe românește spus, în jurul acestui articol. Pe care nici acum nu știu cum să-l încep sau ce sens să îi dau. Probabil pentru că experiența trăită m-a lăsat ușor ambivalentă în urma ei.

Sunt foarte coștientă că poate nu interesează pe nimeni condiția în care se află această clădire, fost spital de mare anvergură unde, pe vremuri, se tratau regi si regine sau mari personalități. Aia e.

Când Andra mi-a spus despre locație, imediat mi-a venit in gând imaginea siluetei ei, baletând, și nu am să ma cenzurez, în mizerie. Pentru că asta am  găsit acolo. O imagine inițială am putut să ne facem după ce am citit articolul publicat de VICE, acum câțiva ani. Iar, după ce am văzut pozele lor, mi-am spus ” acolo-i de mine – curcubeu pe senzorul apartaului”.

Am ajuns la spital, am reușit să intrăm și mai apoi am dat de câini. Când unul dintre ei, aflat in interiorul clădirii, ne-a văzut, a început să alerge in cerc, de zici ca era pe LSD și, mai apoi a fugit, lăsând in spatele lui urma fricii. Da, făcuse pe el, în timp ce alerga. Imaginea aceea mi-a rămas in minte și nu știu dacă e bine cum am descris-o. Însă, cu multă sinceritate vă zic că, pentru prima oară în viața mea, am reușit să fac o asociere cinstită între cuvântul „creepy” și o imagine adecvată.

Scopul? Poze pentru blog-ul Andrei.

Durata? Cât s-a îndurat să ne lase paznicul, adica cele mai scurte 45 de minute.

Frică? Da. Locul arăta așa, de nu prea știu cum să mă exprim, ca o clădire care, la interior, fusese bombardată, infestată cu SIDA iar, mai apoi, bombardată din nou.

Perfect. Hai, Andra să căutăm lumina. Cumva, ne amuzam că nu aveam de ce să ne agățăm gențile, de frică să nu le atingem de pereți sau mai știu eu de ce altceva.

Și am să încep glorios, cu o imagine pe care Andra nu a vrut-o, insă așa vă pot eu ilustra la ce fel de „altceva” mă refer:

1-3772
La intrare, in fața scărilor interioare.

Când l-am văzut pe domnul din imagine, primul gând a fost să o conving pe Andra să stea cu poantele ei lângă. Mi s-a părut un contrast extraordinar, între eleganță și mizerie. Deși, la propriu, aproape vomitam. Și nu pentru că era șobolanul mort, că doar am mai văzut, ci pentru starea locului unde ne aflam. Acum realizez cât de mult m-a ajutat faptul că am sinuzită.

Am început să inspectăm camerele pentru a putea găsi locuri potrivite, unde aș fi reușit să o încadrez pe ființa asta  curajoasă, într-o poveste, pesemne, ciudată rău.

Acolo nu prea puteai să calci pe oriunde. Capcanele erau la tot pasul.

1-3820

La un moment dat, am intrat amândouă în starea de a putea crea ceva fotografic. Așa că am inceput să ne mutăm dintr-o cameră în alta, fără a mai ține cont, prea mult, de împrejurări.

1-3824

1-3808
Plăcuța salonului 10  fusese aruncată pe jos.
1-3882
De aici iese cine poate, cum poate.
1-3986
Holul uneia dintre clădiri cu camerele pacienților.

 

 

Singurul moment în care am spus, spre surprinderea mea, cât de frumos poate fi un loc părăsit.

Ne-am continuat periplul început prin clădire, încercînd să nu ne atingem sau să ne lovim de ceva.

 

 

 

 

 

Despre drumul către camera de gardă, mai jos.

1-3987

1-4003

 

1-3851
Pesemne, un fost salon pentru pacienți, acum plin de nisip

Nici nu-mi mai vine să vă spun care, ce și cum erau pe acolo. E greu. Mă bucur că am reușit să îmi mențin atenția asupra subiectului pozelor.

1-39161-3943

1-3891

Aș vrea, acum, să închei. Experiența pe parte fotografică a fost extraordinară, datorită faptului că eu sunt încă un fotograf entuziast.

Știu că este ușor naiv faptul că eu încă sper că, în țara asta, cuiva s-ar putea să îi pese. Sau poate nu îi pasa și atunci știm, cu toții, una și bună. Că n-avem șanse să evoluăm.  Dar nu vreau să renunț la speranță.

Mulțumesc ființei curoajoase, Andra Nistor. Știu că și tu ți-ai depășit câteva temeri, datorită acestei vizite. Mai facem.

0 thoughts on “Spitalul Caritas – povestea bolii artistice

    1. Posibil să nu ne fi dat seama de pericolul din jurul nostru, sincer. Personal, locația mi s-a părut fascinantă și am să continui să inspectez astfel de clădiri de prin București. Mă bucur că au plăcut fotografiile.