Realitatea unei anecdote Marocane

 

[RO]

Când plec la drum, nu mă aştept să mi se întâmple lucruri extraordinare sau ieşite din comun şi mă tem că aceasta este una dintre greşelile pe care le facem noi oamenii. Ne facem aşteptări de care, ulterior, ne agăţăm când încercăm să ne explicăm de ce n-a fost bine. De ce am eşuat.

M-a sunat un amic deunăzi, imediat revenirii mele din Maroc. Îmi spunea că îi este foarte greu zilele astea. L-am crezut pe cuvânt, l-am incurajat iar, mai apoi, i-am arătat aceasta fotografie:

_MG_2169

Maroc mi-a servit câteva lecţii, recunosc. Dintre ele, una s-a sintetizat intr-un cadru pe care l-am furat într-o mare fugă, urmând ca mai târziu, acasă, să-i realizez însemnătatea.

Ştiu. E frumos albastrul marocan. Şi cărămiziul, un contrast foarte potrivit. Şi nenea care doarme, da, haios. Doarme pe el. Ce nu ştiu cei care nu pot vedea în spatele fizicului, este că acea roabă reprezintă pentru ei muncă, masa si casă. Cu ea cară, la cererea turiştilor, bagajele către hoteluri. 40 dirhami, 20 dirhami, nu contează, ei cară. Iar atunci când sunt în pauză sau nu au de muncă, tot în ea işi mănâncă tradiţionalul taj’in, servit pe jos, pe o hartie. Şi pentru că Marrakeshul este un oraş unde fluxul de turişti este foarte puternic, ei lucrează 24/24, iar puiul de somn îl trag -da, aţi ghicit- tot în caşcarabeta din poză.

Şi acum, că am căscat ochii mai bine, vreau să vă rog să faceţi o comparaţie cu vieţile voastre şi să-mi spuneţi cam cât de grele vi se par cu adevărat?

[EN]

When i hit the road, i don’t expect adventure to hit me in the face. Maybe that’s one of the mistakes that people make, they generate expectations that, later on, are used for explaining why the hell it didn’t work out.

A friend called me the other day. He was complaining a bit about his life. „You know, life is tough.”, he said. I tried to comfort him and showed him the picture above.

I must admit, Morocco served me a few lessons. I could receive one of them through the picture that i practically stole in a blink of an eye, not realizing it’s meaning. Upon my arrival, it hit me.

I know. That blue morocco color is just fabulous. And the brick behind, such a good contrast. Oh, but look, there’s a man there, sleeping. Oh, that’s so cool.

What people that can’t look behind the physical appearance is that the wheelbarrow you can see is actually their work, their house and their table. With it they carry, for 40 Dirhams or 20 – doesn’t matter that much – the tourists’ luggage. Also, because Marrakesh is a city where the flux of tourists is intense, they work 24/24 and try to sleep also there. When they catch some extra time, you will find them eating their traditional Taj’in, sitting inside the wheelbarrow, with a piece of paper that serves as a table for the big plate of food.

And now that we have widely opened our eyes, tell me, how is your life? Is it that bad?

 

0 thoughts on “Realitatea unei anecdote Marocane